- Noroc Irinele! Stai liniştit că le rezolvăm pe toate. Tu ai o singură problemă,
de sănătate, dar şi aici se poate face ceva. Am câţiva prieteni medici foarte buni, care te vor pune pe picioare. Tu să vrei, că restul vine de la sine.
- De unde ştii tu că nu am fost la medic? Poate că am fost şi nu mai are nici un
rost.
- Vezi, aici am să te ajut eu. Dacă vrei, bineînţeles. Ai o aură bolnavă, ruptă şi
plină de nori roşiatici. Te-am citit de când am rămas singuri pe potecile de coastă. De vreo zece ani am fost iniţiat în terapia energetică. Mi s-au făcut nişte acordaje, de către maeştri în domeniu, şi, după mulţi ani de exerciţiu, pot să citesc aura şi să văd unde este prezentă suferinţa. De câte ori ne opream, mă aşezam în aşa fel încât să-ţi pot vedea lumina. În mişcare e mai greu. Pierzi energie prin zona abdominală ceva de speriat. Eşti ca o găleată spartă în care torni mereu apă şi nu se umple. Ai aproape toate chakrele complet închise. Eşti ilustrarea perfectă a unei tipologii energetice. Un mare maestru spunea despre cei ca tine că sunt viori Stradivarius dezacordate. Dacă vei reuşi sa-ţi acordezi vioara interioară, îţi vei putea compune şi cânta propria simfonie a vieţii. Mai mult nici nu ţi-ar trebui.
- Ce-s alea, chakre?
- Sunt nişte vârtejuri pereche, faţă spate, prin care ne hrănim cu energie. Sunt
şapte, la fel ca şi corpurile energetice. De fapt, marii maeştri lucrează cu nouă straturi ale aurei, dar numai cei superdotaţi pot face aşa ceva. Straturile opt şi mai ales al nouălea vizează deja lumea de dincolo de ceea ce percepem noi. E zona divinităţii, a creaţiei.
- Dar ce sunt corpurile energetice?
- Sunt şapte straturi de energie, în şapte culori, care învelesc corpul uman, cam
aşa ca matrioşele, păpuşile acelea ruseşti. Doar că fiecare corp superior le include pe cele inferioare. Deci al şaptelea corp, cel al legăturii cu Creatorul, le include pe toate celelalte şase. Mâine am sa-ţi arăt cum poţi vedea şi tu, şi oricine, aura. De asemenea te voi învăţa să vezi energia universală, sub forma unor luminiţe care sunt prezente peste tot în jurul nostru şi în noi. Trebuie doar să ştii să le priveşti.
- De unde ai învăţat tu toate astea?
- Acum zece ani, am avut şansa să cunosc pe cineva care m-a invitat la o
prezentare făcută de nişte maeştri în terapie de acest fel. De aici a început totul. Am muncit foarte mult individual, am citit enorm, am o bibliotecă întreagă cu carţi de acest fel, şi încă sunt la început. Daca aş avea bani, m-aş duce la o şcoală a unuia din cei puternici, şi aş progresa mult mai rapid. Este de fapt, dorinţa mea cea mai puternică. Oricum domeniul este fantastic, şi, dacă vrei, te iniţiez şi pe tine. E nevoie de foarte multă muncă, progresele vin încet, dar crede-mă că merită.
O speranţă s-a aprins în sufletul lui. Era ceea ce am vrut să se întâmple. Ştiam că
este interesat de aceste lucruri cu iz de vrăjitorie. Acum trebuia doar să-i menţin interesul pentru viitor. Dar, pentru asta, ar fi trebuit să nu mai bea. Şi asta nu ştiam cum să fac. Să nu mai bea pe termen lung, să se lase complet de băutură. Oricum starea lui de sănătate, atât cât mă pricepeam eu, era înspăimântătoare. Mă miram chiar cum de a reuşit să urce muntele. Speram sincer, îmi doream acest lucru, ca terapia câmpurilor energetice să dea rezultate, chiar împotriva diagnosticului cumplit ce-l bănuiam. Nu aveam voie să-l traumatizez în niciun fel. Trebuia să-i menţin trează dorinţa de a intra în joc, şi nu ştiam cum să fac acest lucru, dar nu bănuiam că avea să iasă atât de repede, abandonânad totul.
- Hai să mănânci ceva cu noi, şi pe urmă putem începe prima şedinţă
energetică. Ceva, cât de puţin, tot realizăm şi în seara asta. Mâine facem două şedinţe, una înainte de urcarea pe vârf şi a doua la coborâre. Ai să vezi la urcare ce câştig vei avea. După ce coborâm de pe vârf vom lucra mai mult, şi în zilele următoare voi veni la tine acasă, în fiecare zi, o perioadă, până te cârpesc şi te sigilez.
- Dar ţi-am spus că mâine vreau să văd răsăritul pe vârf.
- Atunci începem la amiază, când te întorci. Ia uite cum arată pulpele astea, şi ai
văzut că le-am scăldat în vin, înainte de a le pune pe grătar. Ia şi salată, şi mai poţi bea o duşcă înainte şi un vin după aceea. Doamne ajută! am întins cana să ciocnesc, mulţumit că am reuşit să-l fac să mănânce cu noi.
- Chears! a venit răspunsul lui, în engleză, aşa cum spunea întotdeauna. Mai
vedem noi.
- În zece zile vei fi alt om şi vei gândi altfel. De fapt ăsta-i efectul cel mai
important. Îţi deschid chakrele, îţi îndepărtez acumulările de energie bolnavă, şi te cos să nu mai pierzi nimic.
- Dar cum faci asta, efectiv?
- Cu securea şi apoi cu acul şi aţa, am spus zâmbind… Cu palmele şi cu ochiul
minţii. Şi cu ajutorul lui Dumnezeu şi sper şi al îngerilor. Nu râde, că nu glumesc. Cu cât vor fi mai mulţi în jurul nostru, cu atât va merge mai repede şi mai bine. Te fac ca nou, amice, şi vom găsi şi ceva de lucru pentru tine, şi totul va fi ok. Mai ia o pulpă sau ce vrei, dar puiul este mai uşor.
- Nu mai vreau, că abia pot să o mănânc şi pe asta. Simt deja că mi-e greaţă.
- Şi ce afecţiuni poţi vindeca? a întrebat Răzvan.
- Nu toate, dar foarte multe. De fapt vindecarea este autovindecare. După ce
acţionez la nivelul corpurilor energetice acestea îşi repară singure corpul fizic. Asta este puterea gândului, a spiritului.
- Pune-mi un vin! a întins Irinel cana.
- Pune-i, că se poate chiar dacă a băut ceva, i-am spus lui Răzvan, care s-a uitat
la mine ca la doctor. Mai degrabă eu nu trebuie să mai beau.
- Eu nu prea cred în astea, şi-a împins în faţă neîncrederea, Barbu. De ce nu
practici metoda că sunt destui suferinzi, şi fraieri şi mai mulţi.
- Tocmai asta-i, vreau să fiu foarte bun. Fac şedinţe şi în acelaşi timp îmi
evaluez progresele. N-o fac niciodată cu forţa, dar de fiecare dată iau un leu ca răsplată, simbolic. Pentru mine nu e o profesie ci o credinţă. Dar tu, ca om dedicat ştiinţei, nu ai cum să înţelegi pe deplin. Totuşi, mâine, am să-ţi arăt propria aură şi te voi ajuta şi să îi simţi puterea. Dacă vrei. Să nu dea Dumnezeu, niciodată, să mergi la un vrăjitor din ăsta, ca la ultima soluţie. Sincer nu ţi-o doresc. Hai Irinel să intrăm în cort că spectatorii nu
şi-au plătit biletul.
- Dar nu te dai la mine, a schiţat pentru prima dată o glumă, simţind tensiunea şi
solidarizându-se cu mine.
- Stai liniştit că nici nu te dezbraci.
- Hai să mai fumăm o ţigară.
- Cum vrei…am rostit şters, şi nici nu am reacţionat când şi-a turnat şi o palincă.
Replica lui Barbu, deşi mă temeam de ea, m-a descumpănit, şi, cu toate că nu vroiam să le spun, simţeam că nu pot face mare lucru în seara aceea. Ori de câte ori mă loveam de neîncredere renunţam, dar acum, încercam să mă concentrez deşi îmi era foarte greu. A băut o ţuică, a fumat trei ţigări, şi-a mai pus o ţuică şi eu nu mai puteam
să-mi revin, să simt puterea în palme, şi mai ales, în minte. Mă simţeam singur şi neputincios.
Deodată l-am văzut pe Irinel ridicându-se, nu atât de repede cât ar fi vrut, dar nu a apucat să facă un pas şi a căzut pe o parte vomitând tot ce mâncase nu mult mai înainte.
Am sărit la el, l-am întors pe burtă susţinându-i fruntea, în vreme ce Barbu şi-a scos iar ghearele:
- Ajută-l acum! Să te văd cum o faci! Unde-ţi sunt îngerii? Mai bine aruncă-l în
lac să se trezească!
- Eşti nebun! Omul ăsta nu mai are ficat în el! Dar şi tu eşti un… nemernic. Nu
te-am ştiut chiar aşa… Răzvane! Adu o cană de apă să-l spălăm!
Se simţea atât de umilit şi îi ascundeam faţa de ceilalţi să nu-i vadă plânsul
disperat. Îmi era ciudă pe mine că m-am lăsat din nou învins. Dar nu m-am aşteptat să iasă aşa. L-am spălat cu grijă, şi apa rece l-a înviorat, dar nu se putea ridica. Am curăţat locul din dreptul capului şi l-am răsucit pe-o parte, stând în continuare între el şi ceilalţi pentru a-i ascunde suferinţa. Ştiam că în seara aceea l-am pierdut, şi aşteptam
să-şi revină un pic să-l ducem cu Răzvan în cort. I-am pus o haină sub cap şi l-am simţit că se linişteşte. Doamne cât aş fi vrut să-l pot ajuta dar nu ştiam cum.
Liniştea, o linişte grea, s-a aşternut între noi, peste noi, tristeţea cumplită fiind aproape un personaj real, ce se plimba de la unul la altul. Ne priveam tăcuţi, ne căutam ceva de făcut, aranjam jarul şi lemnele, ne-am umplut din nou paharele privindu-l pe omul bolnav şi disperat care ne-a determinat să ieşim cu inimile încrezătoare într-o ascensiune fără egal.
Îmi revenisem puţin, ştiam că seara s-a dus pentru intenţiile mele, dar făceam planuri să încep o serie de şedinţe energetice intensive, de luni chiar, să-mi iau o săptămână liberă, să mă mut la părinţi, urmând a lucra 10 - 12 şedinţe pe zi, cu speranţa obţinerii unor rezultate, cât de cât semnificative. Mă gândeam chiar să cer ajutorul maeştrilor de grad superior pe care-i cunoşteam, să-i invit pentru a încerca împreună să facem ceva pentru prietenul nostru. Făceam deja programul zilelor săptămânii următoare, gândindu-mă dacă cei doi maeştri vor putea ajunge cel puţin marţi dimineaţa, în cazul în care ar fi putut să mă ajute, ţinând cont că solicitarea mea putea fi făcută, telefonic, cel mai devreme sâmbătă.
- Eu mă duc pe vârf!... a răsunat, rar, şi foarte clar hotărârea lui.
Cred că stând acolo jos s-a trezit total.
- Ce să faci acum pe varf?
- Mă duc să aştept răsăritul. Şi să mă gândesc. Hai cu mine! a zis privindu-mă
cu nişte ochi de rugăciune, doar că nu şi-a împreunat palmele.
- Stai să dormim câteva ore şi mergem dimineaţă. Plecăm pe la patru şi până la
răsărit suntem pe vârf. Doar aşa ai zis că faci.
- Nu! Vreau să mă gândesc la foarte multe lucruri şi răsăritul să mă găsească
curat ÅŸi senin. Acum e momentul.
- Du-te măi şi te culcă, că eşti beat şi pici dracului de pe creastă! i-a aruncat, cu
lehamite Barbu.
- Beat eÅŸti tu, ÅŸi mai eÅŸti ÅŸi prost! a rabufnit Irinel. Du-te dracului!
- Lasă-l în pace, ce-ţi pui mintea cu el, acum? Eşti tâmpit!
- Tâmpiţi sunteţi amândoi! Luaţi-vă de mână şi căutaţi îngerii pe vârf! Eu mă
duc la culcare!