În bezna nopții ce trecuse, vedeam cum cuvintele se înșiruiau amenințător pe ecranul unui telefon. La stânga, pe o canapea, erai tu – scriind acele fraze care îmi rulau amețitor prin minte. Îmi spuneam: «Ce repede gândește!» Acolo, sub lumina oarbă, observam goliciunea în care se înfășurau amintirile mele.
Și acum, odată cu dezvăluirea lor, m-ai întrebat:
– Unde-i finalul? În ceea ce am trăit cu tine? Sau în liniștea literelor tale…?