Părea o zi ca oricare alta, în care o temătoare fecioară ieșise să asculte murmurul pârâului din pădurea adâncă și întunecată, să plece sub picioare iarba grasă și înaltă din luminișuri, prin cărări de soare și flori spre locurile tainice, ascunse și fermecate... Și cu picioare goale, tremurânde și ude, atingea pietrele de pe fundul pârâului de munte, rece, jucăuș și cristalin, își înmuia poalele fustei simple de in, albă ca un veșmânt de mireasă, pur și ud, botezând florile și iarba cu picuri de lumină, și lăsând o dâră de rouă pe unde trecea... Și se ndreptă spre piatra de lumină, știută doar de ea, și se întinse, și se lăsă dezmierdată de soare și de adierea vântului, cu gândul zburând la vise, la feți frumoși pe cai albi și la tot ce-ar mai putea fi sortit destinului său searbăd...
Și stând ea întinsă, doar eu cu gândurile sale, și cu natura ce vibra odată cu inima ei, se-aude un foșnet și-un tropot de cal înfundat... Se ridică, și privește atentă, și rămâne mirată nevăzând nimic... Și iar se-ntinse, și iar căzu în visare, dar de niciunde, o umbră îi întunecă soarele, și-un parfum de trandafir îi învălui și fața, și părul, și pieptul... Și privi, tot mirată, cei mai blânzi ochi de căprior, cu linia nasului fină, cu buze tremurânde ce răsuflau aer fierbinte.
-Cine ești? Și ce ți-a adus pașii în locul ăsta tainic și pustiu, știut doar de mine?
-Sunt Dragoș, un mort încă viu, ce-am pornit prin lume să-mi caut loc de-ngropăciune... Și trecând pe-aici, am auzit susurul pârâului, și-a vrut să-mi adăp calul însetat și-nfierbântat de fugă... Dar tu cine ești? Și ce cauți în loc pustiu și neumblat?
-Sunt fata pădurarului,nu știu nimic despre lume, am trăit până acum în umbra acestei păduri... Stăm în coliba de mai sus, n-ai văzut-o venind?
-Nu, căci am rătăcit drumul, și m-am trezit în luminișul ăsta... Dar cum te cheamă?
-Magda.
-Și-acum îmi poți spune cum ies din pădurea asta fermecată? Că de trei zile rătăcesc...
-Nu-ți pot spune, că nu știu cum să-ți explic. Dar îți pot arăta cu plăcere.
Atunci, Dragoș și-a strigat calul, a încălecat, și cu grija cu care ai lua un coș cu ouă, a ridicat-o pe Magda, și-a pus-o în fața sa, să-i fie călăuză prin pădurea tainică și fermecată...