Plopii și-au întors privirea către asfințit, catre soare....și ea vorbea cu veverițele. Eu eram în urmă și gândeam cu voce tare.
Tăria sufletească a acelei după-amieze m-a urmărit în lunile de toamnă, în zilele de primăvară, în orele de vară...în adâncul sufletului și pretutindeni.
Iar ea număra flori....cânta și număra flori....eu vorbeam în gând....vorbeam în gând și o priveam pe ea cum număra florile...de fapt, nu le număra, doar le privea. Însă eu eram atât de îndrăgostit încât o împovăram cu acțiuni simultane... Ea era atât de îndrăgostită, că s-a transformat în Primăvara însăși!