Universul ne înghite copiii,
Fiecare gând, fiecare ochi, fiecare ceas.
Suntem mici, iar seva e puțină
Doar să urlăm atât ne-a mai rămas.

Suntem atât de mici...în noi
Încât doar Dumnezeu poate să ne vadă.
Dar și-a stricat ochii căutându-ne
În timp ce noi trecem nepăsător pe lângă alții.

Străini suntem de tot ce ne-nconjoară
Chiar dacă aceeași mână ne-a făcut.
În zbor rândunicile se-omoară
Cu mâinile astupăm răni ce-au durut.

Dar ce ne facem ca mâini sunt numai doua
Iar pielea ni se sfâșie în fiecare zi?
Suntem atât de mici că ne-necăm in rouă
Și nu știm nici acuma a muri.

Aș vrea să las o urmă în acest infern
Să storc din mine tot ce am mai pur.
Dar dacă nu pot acum, nu mă întristez
Oricum într-o zi am să mă-napoiez!