am impresia clară a rarefierii tale
în deșirări repetate pe o singură scenă, la scenă deschisă, lumina nu contează,
s-a furisat timid printre vise lăsate deoparte...mă hrănesc din cadavre împrăstiate dincolo de lipsa razelor artificiale,
lămpi aruncate pe marginea străzii îmi filează gândurile pierdute în ceața crescută in ochi
de niciunde și pentru prima oară mă asurzesc pașii rămași în urmă pe drumurile orasului întredeschis între ființe si non-existențe fertile
ca si cum întreg pământul ni s-ar deschide îmbrățișându-ne trupuri reci
de astre părăsite în imensitatea universurilor în mișcare, susurând,
pe lângă mașini alergă oameni pe lângă oameni alerg
pe lângă mine alergi pe lângă tine aleargă întreg orașul
înghesuit în suspine uitate de lacrimi
pe cand îmi întind corpul pe canapele îmi șoptesti cu gest închis "strip"
întreg corpul mi-l descompun în privirea adormită a simțurilor tale
simțind caldura răvășitoare a consecvenței în cismundan oportun
evaziv în derâderea ultimului gest..eu nu cred..ți-am mai spus, iubito, eu nu cred in nimic,
și mă apuci c-o mână soptindu-mi "strip"

ma îndoi plastic
în fâșâitul de poleială
al orelor
fugărite în...
îngrămădite
pământului nu-i mai spunem...
deja ne cunoaște