înverșunată
ieri aveam călcâiul proptit în unealtă, săpam
căutam
un fel de safir
un fel de rădăcini vorbitoare
sau de cer răsturnat
neînceput

(ce dracu e-atâta zgură
sub iarba aceasta!)

din zori până-n noapte săpam
adormeam doar o clipă cu fruntea lipită
de-o spărtură căzută de stea
lighioane nebune
se tot zvârcoleau mâinile mele uscate
desfășurând sulul zilei
răsucindu-l la loc
ca pe-o stampă japoneză
proptită de geam
îmi curgeau vopsele pe față
negre si roșii, fierbinți
mă însămânțau cu tristeți
ca pe o mamă de fur
sortită să nască tăcând
între sfinți
visam
și zborul din somn nu-mi era mie zbor
cum nu e mărul rotund
desenat cu cretă în palme, un măr
cum nu mi-e niciodată iubirea
crescută și floare si frunct
pe un ram
săpam în zori, pierdută de mine
strigam, m-auzeam
prin sângele meu somnoros, amalgam
de apă, de tina și sare,
corabie priponită în port
nedezlegată vreodată pe mare
mă-ngropasem până la umeri
în carnea mea murmurând
și plângeam

(ce dracu e-atâta zgură
în inima aceasta!)

ieri în fântânile mele
cimitire de frunze
îngropam