Străzi pustii
anii ce trec parcă plânși
ochii mei de copil
adormiți
frunzele ucise de toamnă
mâinile tale
căutându-mă mereu,
oarbe mereu,
ceasul ce bate încet
aceeași oră
aceleași tăceri
zâmbetul trist
parcul mai trist
vântul grabit
și hain
stelele apunând
soarele alb, palid
sufletul meu
bătând, bătând:
Tu –
singura speranță din mine.