Au picurat din pestera pustie tăcute lacrimi ale pasilor pierduti
iar din izvoru-ntunecatei grote se mai aud si astăzi stropi căzuti
Pământule ce tăinuiesti milenii
substanta-n care unda si-a construit izvorul
Si murmurul s-a împletit cu dorul de ce-o ascunzi în umbra vremii
Eu stiu că primul tău izvor a fost eterna sevă din adâncuri
Unde nimic nu poate ajunge decât eruptia de gânduri.