îi cânt că lumea îl vrea înapoi
și cânt vecinilor mei surzi, pereții,
- care noaptea gem satisfăcuți
prin pijamaua transparentă
dar îi aud cu întârziere din cauza fusului orar -

la etajul de vizavi lumina e roșie
și eu am coșmaruri de vreo săptămână
visez numai resturi umane prinse în
spițele de la bicicletă,
zombi care miros a flori,
câmpii de un verde prea viu
și păianjeni prietenoși care au scăpat
din spitale albe pline de răvășiți
din cauza mea
(vă mai văd și acum discutând despre animale,
grețos! vă sorbeați din ochi unul pe celălalt)

îi mulțumesc prosopului că săptămâna asta
mi-a luat pielea zilnic și a atârnat-o la uscat,
precum îi cântam.

păr și măr îmi stau în cale
pe țeava de scurgere, de evacuare, de fugă!
a căzii cu care m-am împrietenit
în care fiara mea morocănoasă
s-a acomodat repede:
și-a mâncat fiica în prima noapte.
caut pagina de internet a cimitirului de peste ocean,
pentru că eu iubesc numai umbre cu obligații
chiar și după moarte