Ce vis mi-aș mai aprinde iară
Dacă și luna-i arsă de lumină,
Ce tainice frumuseți să-mi mai apară
În sufletu-mi ce-i fără nici o vină...
Ce luni să zboare sus în ceruri
Sau ce lumini să mă doboare iar
În cele vise ce-mi dăruie-n vremuri
O strălucire ce vi-aș da în dar...

Ce flăcări lungi ca fără de sfârșituri
Prelinse curg spre colți întunecați,
Din ce izvoare negre, sfârșite-n începuturi
Pornesc din nou, chiar când suntem plecați...
Întâmpinăm lumini, culori înmiresmate
De dorurile calde, pierdute între noi,
Ne strângem laolaltă privirile plecate,
A noastră fericire dispară dintre ploi...

Ce clipe trecătoare mi-ai mai sădit în păr,
Cununile de laur trăgând de pe statui...
Și ce ninsoare albă ca florile-mi de măr
Mă mai trezește azi când nu mai știi ce spui...
Ce mai sfârșituri, Doamne!...aievea le mai simți
Când împletiți ne vrem, strivind iubiri ascunse,
De unde am pornit, silește-te să minți,
Spune-mi odată, soartă ce-nnozi doar fire rupte!