tu ești chipul
ce lasă să-i fluture pletele
zefirul mării, stelele,
și inima în pieptu-ți bate
pe aripi de dor, descătușate,
așa cum simte, natura toată
apusul de soare,
ce aduce iubirea
ce tu o trezești,
cu lacrimi de vis
și ochii firav umezești,
e dorul aprins de speranță,
plin cu gingășie
și numai de viață,
căci toate trăiesc
spre apusul de soare.