vale ninsă în albul oaselor unor războaie
neștiute de nimeni
el în pașii mei umbla
mă chema
din cînd în cînd îmi tresărea un mușchi sub obraz
semn de întîmplare născîndă sub zodii nefirești credeam
mirosea a nimic
albine sălbatice cîntau în fagurele unui craniu
soarele mă țintuise ca pe-o insectă în boldul arșiței
gîndeam în cercuri din ce în ce mai mici
atunci ai icnit din rărunchii mei
m-ai făcut să urlu
vino
și n-a fost bătălie nici ecou
vino
viața îmi stropea mîinile chipul
șuvoaie fuioare geamăt
înfășurare pe cărnuri zvîcnite
vîntul tău îmi spulbera întrebările
e oare cu putință
mă biciuiai cu lumină
nu mai eram singur
doar tu erai același
din ce în ce
mai aproape