umbra ta se-mprăștiase printre crini
redundant, știu,
dar mâna ta alerga după umbra lui
ce se stinsese neștiind dacă-l vei mai găsi
dacă va mai fi,
surprins dacă ar fi fost.

pe spatele minților stăteau scrise amintiri
cu toții știau că a fost,
l-am văzut, l-am simțit
chiar dacă nu l-am știut,
el a fost.

într-o zi,
prin ceața spulberată de vise
fragmentate în timp și transcrise
"în mijlocul străzii a crescut un pom".

n-a vrut să fie acolo
s-a născut doar ca să ne arate,
să știm că se poate.
ne-am prins a dansa,
ne-am încătușat mințile de posibilitatea
creației absolut iraționale.
ne-am mângâiat cu crengile lui,
ne-am plâns cu frunzele lui,
ne-am uitat, în lumina lui
străbătută de noapte.

în mijlocul străzii a crescut un pom
mereu același,
era dintotdeauna acolo,
străjer al umbrelor noastre
pierdute în răsuflarea arămie
a mâinilor ce-ncercau să-l găsească.