Atunci cand sufletul privirii pustiite
Sfasie cerul in frunze cu gene de apa
Si aripile goale se ridica
In noaptea ce misca spasmic
Iluzia unui fir de intuneric
In ochii tai, realul se sparge.
Atunci ramai singur.
Si inima saruta carnea oglinzii
In al carei sange esti obligat sa privesti
Si sa te pleci,inghitindu-i pasii de mormant,
Tocmai azi,
Cand himere de neant impart fericirea in clipe
Dar timpul tau e pierdut,
In buzunarul golit al mortii.
Lacrimile se sparg si la umbra cioburilor
Iluziile, flacari tacute iti devoreaza vointa
Tarand-o in mocirla de durere.
Doar un inger mai plange,
Dar lacrimile lui ard pielea scaldata-n pacat
Pana cand, de pe urma talpii de pedeapsa
Se aude protestul gol
Cladind, din neguri, iertarea
Aproape intreaga...
Mai e o clipa...
Eternitatea.