În nouri rătăciți privirea îți ascunzi
Să speli, surâzând, văzduhul cu ei.
Albastru-l prelingi, în voaluri scufunzi
Obrajii de oceane gătiți de cercei.

Postezi arhimedic speranțe pe orbite
Ce explodează-n inimi ca florile de tei,
Refluxul amintirii scânteilor presbite
Aprinde-amurguri roșii, ce se petrec prin chei.

Aripi sărută ceața ce-n goluri se îngână,
Trădând cât de perfect e însuși imperfectul,
Cât de mărunt Pământul în ochii tăi de zână,
Că-l ții ușor în mână, darmite Arhitectul.

La pradă luați asfaltul căzînd pe el deodată.
Începe furnicarul ca să inunde cuibul,
Hangarul se zărește, nu poate să te-abată,
Te-așteaptă limuzina. Ce-ngălbenit e roibul!