Eu nu sunt altul
Decât emoția mea
Și cuvântul
Ce-mi veghează zâmbetul

Mărturia că exist
Nu-i o probă prea elocventă
Mărturia că șed despuiat pe-o
plajă plină de alge
Nu-i decât imaginea unui fel
de neputință
Doar vântul în frământarea lui
Îmi limpezește ideea unei
existențe inexistente

Eu nu sunt altul
Decât un tulbur moft al
mâinii mele stângi
Pe când cea dreaptă
Pierdută-i cu degete cu tot
În umbra sânilor tăi rotunzi

Eu nu sunt altul
Sau poate sunt tot eu
Un fulger de rugină
Prin stepa ce-ți adoarme și auzul
Emoția topește-n ea și remușcarea
Conglomerat de intrigi
Ce îmi râvnesc doar forma
În rest de nu am formă
Ca să exist concret
Mai pot fi liber poate
De intrigi ocolit

Eu nu sunt altul
Decât căderea ta
O aspră-nvațătură
A stelei ce te minte
Și nu-ți veghează umbra
Ci numai neputința

Eu nu sunt altul
Decât un gol
În care-si spală timpul clipa
Pe când tot trupul meu
Amarnic pare răvășit
Pe locul unde îți pierduseși plânsul