albi pomii au zâmbit seduși de propriile crengi

fără glas le răspundeam picurând norii în ochii tăi
lăsam pedante zăpezi să ne imite în umerii goi
cum ne regăseam înfrigurați cu lumina pe buze

am memorat culoarea vântului din ziua
când ninsoarea ți s-a aprins în palme