Șarada ochilor

Trebuie să fug. Ceva groaznic și dorit se apropie. Aceași strângere de inimă. Același gol în stomac. Știu ce e și nu vreau.


Albastru

Căzute încet sunt frunze albastre ca ochi-ți
Și fragezi fragi ca gura-ți vrut-am să gust,
Dar gura-ți le-ntrece.
Azurul apelor tale
Mă fac picătură
Și curg rotund
În privirea-ți albastră.


Negru

Pierd șiruri de gânduri pe negru
Pierd inima și mintea pe negru
Pierd tot și tot ce câștig e negrul ochilor tăi zâmbind;
Dar mi-e de-ajuns.
Nu știu cine sunt, pierdut în negru,
Și neagră-i perdeua de fum ce mă învăluie
Dar negrul ochilor tăi e altfel
E negru lucind pe negru.


Verde

În ochi-ți verzi de iarbă vreau să mă odihnesc,
Privirea-mi pășească-n ei
Și ca o boare să mângâie iarba lor,
Pășind în rotocoale
Pe frunzele lor,
Îmbalsămate în rouă.


Maro

Frânturi de maro
îmi umplu stomacul.
Mă adâncesc în ei,
în frumoșii ei ochii
de culoarea căprioarei.
E culoarea nebuniei mele,
e lucirea
minții mele nebune.
O nebunie căpruie.



Ar trebui să nu mai văd.
Dar deja e în mine.
Începe să mă umple.
Nu-mi lua libertatea
pentru nimic în schimb!
Se stinge o alung, dar…
îmi pare rău.
Un contur fin…