Eppur si Muove


Azi am realizat că orizontul nu mai este linia aceea roșie
sau albastră
care lui Galileo și Copernic le-a adus atâta faimă
dincolo de niște simple arderi pe rug
că soarele răsare din spatele unei grădini de zarzavat
așa cum și Venus se învârte ca un câine de casă
sau ca o vacă priponită
în jurul acelorași șase obsedante cuvinte
dăltuite cu o cretă maro
pe statuia unuia dintre cei trei bărboși
De ce șase?
Descântecele se spun de trei ori
În toate poveștile lumii

De aceea fără nici un fel de dacă sau numai dacă:
(cuvântul ăsta odios ar trebui chiuretat din toate scrierile
începând cu Neacșu și Neagoe și terminând cu DEX-ul)

Orizontul, nu, nu linia lui ci
Însuși Orizontul
Este pipăibil cu mâna
Ca Nichita
(de ce vă e teamă să îi spuneți pe nume?)
Ca mine
Ca roșiile din grădina din care răsare soarele
Sau ca salata din grădina ursului

Știți de ce râd?

Pentru că știu că vă e teamă să nu vă pierdeți capul
Așa cum a pățit cerbul fermecat
Dar priviți-vă în oglindă. Acum!
Semănați cumva cu cerbul fermecat?
Aveți diamante și rubine în frunte?
Și atunci?

Aveți dreptate
Ne putem pierde capul
Putem să ne trezim cu el pe o tipsie
Dusă de Harap Alb sau Greuceanu
Prințesei unui împărat de culoare
(de data aceea împăratul va avea o singură fată)
Fără mezină, fără mijlocie
Numa’ una
Mai aveți o șansă
Logic numa’una
Credeați că degeaba l-am pomenit pe Galilei?
Spuneți-i prințesei așa:
Acasp lângă alcov
Ai un iepure cam mov
Evadat din Saratov

Ce câștigați spunând asta?
Voi, nimic
Eu?
Un bilet la rogvaiv
O cămașă fără tiv
Și un papagal bețiv

V-am lămurit?