Îmi poartă cu nonșalanță cămașa de noapte,
împungând-o cu sânii,
zâmbește somnoroasă dimineților mele
și chiar se strecoară în trupul meu, posedându-l,
ca și cum ar fi, dintotdeauna,
al ei.
Mă pândește, cu părul prins pe creștet,
înnegrindu-și rotund genele până la vârfuri,
apoi dintr-o dată, privindu-mă drept în ochi,
clipește des, de câteva ori, exersându-și puterea
de seducție.
Ba își mai și țuguie buzele
și-mi trimite din vârful degetelor, bezele
roșu-carmin.
Diavoliță ce e!
Și uite, uite cum respiră pentru mine,
pieptul i se ridică și coboară,
se ridică
și coboară ...

Ah! Trebuie să aflu cine e femeia asta,
atât de inseparabilă
Eu!





20 octombrie 2003