Aplecat alene pe o frunza,
ametit si rupt de-ntreaga lume,
gandul meu rotund de pasiune
se saruta fermecat c-o muza.

Luminos si prea des clipocind
invartind pe firul lui de ata
un pupic mustind de viata
gandul meu gandeste adormind.

Se-nroseste-n vis de pasiune,
Se-nvarteste, se apleaca, fuge,
si, in pielea lui de mare rege,
uita ca exista prin minune.

Si,lovindu-se cu capul de un nor,
intrigat de luna si de stele,
gandul meu se leapada de piele,
zboara, fuge si dispare calator.

Dupa secole de chin si de uitare,
ma aplec spre frunza si, Minune!
gandul meu rotund de pasiune
ma priveste fericit si... moare.