Replică la textul
"Tors de femeie, bărbatul", scris de Filip


Pãmântul citește în șoaptã,
stelelor cãzãtoare,
povești despre tinerețea fãrã bãtrânețe
și viața fãrã de moarte
a lumii.
Scãpat din cornul lunii
întunericul se pierde, fir cu fir,
în brațele reginei nopții.
Anacronicã,
tristețea mea curgãtoare
se cãznește sã iasã din strânsoarea pleoapelor
iar eu,
înnebunitã în așteptarea trãirilor
mã ghemuiesc între terminațiile buimace
ale capilarelor.
Semnãtura dinților tãi pe sâni,
indescifrabilã,
zvâcnește aiurea, fãrã nici o metricã,
deodatã cu inima,
redefinind allegro presupusele cicatrice.

E liniște!
Doar între noi, un praf de lume
se leagãnã strãveziu
pe o pânzã de pãianjen,
(și fiindcã ea
nu se rupea ...)
tu,
acel niciodatã
pe care îl bãnuiesc de a fi mereu azi,
îmi șoptești cuminte jumãtãți de dorințe
și apoi, cu înverșunare,
mã ceri întreagã.




17 iunie 2003