in fata sfantului altar
se ridica din cenusa
un suflet bland
si un om.

iar de pe crucea cea inalta
o lacrima se scurge
pentru suflet...
pentru om...

si nu e chip
ca omul cel ferice
o lacrima sa dea
pentru bietul suflet,
caci infernul isi dechide larg
ale ei marete porti
pentru oameni far' de lacrimi.

atata e povestea
c-un complex de certitudine
inscris pe tablita de abis.

nimic nu e refren,
pe pamantul ametit.