pentru că în lume mea
oamenii citesc în stele și își culeg nemurirea
de pe cerurile altora asemenea unor pietre cosmice oarbe
pentru că îmi adorm în fiecare seară pruncii mințindu-i
că suntem o simplă întâmplare în sistem,
să nu râdă învățătoarea de ei
în școli unde se învață despre un trecut de „alba-neagra”
pentru că nu mai vrea nimeni să zboare spre Lună
și stau cu gâtul înțepenit spre cer imaginând un astronaut de mucava
ce poate să călătorească prin galaxie fără să îmi ceară jertfa zborului supraluminic
pentru că prețul la telescoape e prea mare
deși fiecare om ar trebui să își permită unul
cu care să caute
răspunsuri,
departe
în galaxii unde ziua de ieri
poate să însemne strigăt de naștere sau
lacrimă