Cultura de lumină

Lipici draconic de lumină moartă,
Giulgiul tău alb mă strivește!
Un clește! Un clește! Aduceți un clește,
Și extirpați-mi lumina prea coaptă!

Stindard veșted, ei te-au înfipt în mine
Să amăgești gângănii spre lumină,
Să își înfigă viermii fără pic de vină
În giulgiu-mi sintetic, ca să mă aline…

Cu zumzet fluid, cu aripi prea sacre,
Coroane de ceară topită îmi toarnă
Albine mânjite cu miere de toamnă -
Sevă născută din frunze prea acre.

Stau sfârtecat cu pieptul umed
De viermi și de miere și ceară,
Și țip fără țintă, -ntr-o doară,
Dar țipătu-mi se-ncheagă-n zumzet…

Strig:
‘Sunt fiară! Sunt fiară ce trebuie să moară!’
Dar giulgiul gândacii mi-l surpă
S-ajungă la lumina ce stă să erupă,
Să rupă sigiliul de ceară!

Dulceața m-apasă și mierea mă-neacă –
Mă schimbă în fiară-stafidă,
Îmi fură lumina c-o sete avidă,
Să și-o depună în matcă!

Rămân întins cu ochiul gol fetid –
Cultură de viermi plini cu miere
Amară și fadă – nu mai simt durere,
Doar ei tot rânjesc la lumină cu jind…

Și într-un final m-am stins,
Prea obosit privind…

…