O schismă îmi sfâșie suflul :
Mă zdrobesc reci cugete de marmură albă
Și mă surprind retorice zâmbete
De ludică fecioară

Călătoresc printre spini născuți din teamă
Ai unui glacial lotus albastru,
Care voluptuos pe al meu cadavru
Își va picta cronica iubirii stearpă

Și la stîrvu-mi îngenunchează
Un înger ce închină o treaptă
Din bunătatea-i inimii vastă
Iar setea cu largi îmbrățișări mi-o adapă
..................................................................
Privind din îndepărtate zări
Biata floare azurie plînge
Regrete o cuprind ca valuri de mări
Ar vrea să urle dar glasu-i e mut:”Ajunge!”

O viață n-a izbutit plămădi
Căci solitudine s-a priceput a sădi
Ascunsă de vrajbă și de vulg
Trăiește iarna nesfîrșitului fulg

Respiră un îndelung dans macabru
Anii fug , culoarea-I pălește
Transcendență pregătește
Și refuză un ultim sărut tandru…

Umanitatea o critică
Însă ei nu-I pasă
Va fi substanță mitică…