Dragostea oarbă se naște din nimic,
Arzând, transformă focu-n vâlvătaie,
Timpul pentru ea e veșnic inamic,
Zvântând-o ca pe-o lacrimă de ploaie.

Când la vedere ea se înfiripă,
Cu pasiune mare și nebună,
Te simți purtat în fiecare clipă,
Cu sufletul,între pământ și lună.

Adeseori se înfiripă-n grabă,
De parcă omul n-are altă treabă,
Te prinde,viața sincer ți-o încurcă,
Trecând,rămîi plouat,ca orice curcă.

Te resemnezi când dragostea se pierde,
Speranță ta s-a stins în iarba verde,
Dorința libertății iar te-apucă,
Eliberat te-avînți,ca o nălucă.

Rămâne-n urmă doar obișnuința,
Și uneori regretul sau dorința,
Rămân copiii care-ți aduc aminte,
De ani trecuți și duse jurăminte.