Cât galben și cât ruginiu
E peste tot Pământul !
Se cumințește tot ce-i viu
Și vine ploaia, vântul ...

Cât gol ! În suflete-i pustiu
Și-i multă suferință.
E toamnă.Oare-i prea târziu,
Să-l umplem cu căință ?

Cât timp pierdut ! De câte ori ?
Privindu-ne în parte,
Cu tâmple-atinse de ninsori
Nu ne-am temut de moarte?! ...

Câtă nădejde și cât dor
În toamna vieții noastre,
Ne împresoară ca un nor
De dincolo de astre !