Pe-al misticilor plaiuir învăluite de ceață,
Corbii acoperă trupuri fără viață.
În zadar, căci luptele cavalerilor sunt demult pierdute
Și aerul morții se răspândește în singurătatea pădurii mute.

Pe-un negru murg- un mort și domnița ce-și plânge
Iubitul cu trupul zdrelit de-al luptelor sânge.
La domul de piatră ajung într-un târziu
La ora amurgului de toamnă, cenușiu.

Lumini de făclii tremurânde
Pe piatra bolților ogive parcă sângerânde,
Pe-al garuinilor sculptați ce privesc mortuar,
Se răsfrâng funerar.

Călugări cu plete bătrâne, acoperiți de giulgi,
Murmură cântece bizantine în ecouri stranii și lungi.
În obscuritate prințul pe veci dormea
Și-n brațele somnului viu părea.

Dormi în manta-ți neagră printre lumânări o mie,
Pe-altarul de marmură, în catedrala vineție!