copilul se făcea tot mai mic se făcea o castană
apoi un semn
se pierdea printre celelalte semne pe fila unui caiet

copilul număra castanele căzute și plîngea de bucurie
lui îi plăceau castanele ele miroseau a ploaie
ploaia mirosea și ea a sentiment de toamnă
pe care el încă nu-l cunoaște așa cum nu cunoaște iubirea
sau ura

el era prietenul tuturor și prietenul nimănui
creștea într-un alt spațiu cît alții în zece
dar spațiul acela nu era al lui
avea obrazul ridat de la atîtea gînduri
rămase înfipte în memorie ca niște cioburi în nisip

copilul avea protesentimente
așa cum oamenii mari au prejudecăți sau insomnii
nu îmbătrînea el murea puțin cîte puțin
picătură cu picătură de ploaie
picătură
cu
picătură
de
ploaie