rămăseseră brațele copacilor prieteni bătând aerul parcului
un parc prea pustiu să placă bătrânilor dornici de vorbă
parcă prea gol de când prin el nu-ți mai faci cuib la pieptul meu
ții minte banca unde te sorbeam privirilor printre copacii-oameni
lumea se oprea pentru noi necuprinșii încă o dată

îi e dor parcului de valsul tău printre frunze
muntele vrea să mai vadă păru-ți bălai doar o oară
numai tu stai ascunsă încă o vară
fără să-ți pese de nimeni de mine