infoiată ca o dalie albă,
bufnița-nserării
scutură
coamele de spumă aurii
ale
cailor călărețului de bronz.


orele rostogolite pe lungi praguri de viață,
au pieptul zdrobit de sulițele cavalerilor incorsetați in armurile amurgului

pe ulițe virgine,
pâlniile vântului imprăștie nisipul din clepsidră.


ating frunze de acantă pe marmora iluminată de visul lunii.

din zigzag-ul intâmplărilor,
fulguiri de blânde priviri –exilate de regii căutători de noi regate,
mi s-au reintors in memorie
zboară vertical de-a lungul vertebrelor,
cu infinitul vor să se-ntâlnească.
sus, sub arcul ideii,realitatea are alt orizont.

adieri de rufe curate intinse la soare am simtit pe pleoape

din zarea păstrătoare a rugii de seară,
mari roiuri de doruri ale zăpezilor-avalanșe desprinse din creștetul primăverii,
acoperă timpul,
ici-colo câte-un ochi de casă.
la fântană,
insetate
fac un popas, beau apă vie și
murmură o denie de mulțumire
samaritencei-
prețul...
ospeției