te chem lumină găzduindu-mi chipul
și vom uita trecutul cu umbre prin unghere


îți scriu dintr-o țară îndepărtată
singurătatea e ca un căuș în care poți ghici
multe dintre vorbe sunt pete de culoare
pentru clipa de față

răscolesc prin zodii deprimând tăcerea
carnea cuvintelor doare la atingerea versului
mă las la voia fructului necopt
rătăcind după lumină

s-au perindat atâtea anotimpuri
s-au albit tâmplele
ca într-o veșnică iarnă
culorile au deveni sterpe
strivesc în palme firul ierbii
să pot afla calea

în acest anotimp vreau să deschid toate căile tainice
așa cum frunza tremură sub mângâierea lină a soarelui
răsuflarea norilor să-și revarse dorul peste înțelepciunea câmpiilor
cerul se răstoarnă în cascade peste umbrele pașilor
să ne recunoască mersul

redeschid brațele a îmbrățișare
să pot da visului o formă la prima trezire
între zi și noapte nu e decât o linie șerpuită

durerea distanțelor ne înfrânează inimile