în pauza dintre două flori
e o cădere în inimă
furat de propria viață
rămâi mai departe
cioplit în mirare
ca și cum universul s-ar desface
din cutii de carton
în jucării colorate
prea repede

te privești în oglindă
vezi cutele
cu care destinul ți-a săpat
numele dar nu plângi
căci aceasta ar risipi
farmecul dintre enigme
la facerea lumii
prea limpede

în pauza dintre două flori
e mai multă lumină decât ai putea respira
doar călcând pe aceleași urme
pe care mergi de la inventarea pașilor
prin labirinturi nebune
auzi ?
înainte de asta era mai multă liniște
ca și cum timpul reușea să găsească o scurtătură
spre inima ta
acum împânzită de temere

față în față cu eternitatea
pauza dintre două flori e mai albă
decat resemnarea ta
în cioburi de cremene