e ciudat ce alege cerul să cearnă
în dimineți de iarnă pustiite de somn.
amân despletirea ochilor din mreaja
ce-i ține închiși cu poftă.
scuipând cuvinte moarte,
se agață de mine si de ceea ce a mai rămas.

multe de au trecut, au fost simțite din plin,
doar linia orizontului le poate uni,
căci diferența e de la cer, la pământ.
privesc, uimit, cum mușcă gândacii din
această bucată de pșine, întinsă ție,
devorând la unison voioși că burțile le vor fi...
pline.

știi cum se moare? încet și dureros
chinuit de vorbe ce stau răstignite
pe buzele ei și ale lui,
cum se zbiară la sine, în sine,
încet dar pregnant, sperând ca-ți vei lăsa
amprenta asupra ta.


.........................................
dulci notele muzicale, de-mi chinuie urechea
ascultate în surdină să-ți estompeze durerea
lăsând o pată pe fiecare glob ocular
amărât de timp și îngalbenit de praf,
ahhh și acest lung drum, greu de străbătut
abia începe azi, cu primul pas.