când m-am ridicat viața mi s-a părut ca rămâne acolo
ținându-se strâns de brațele scaunului
cu gura amorțită strâmb
n-aveam motive autentice să plec
dar vezi tu parcă prea curgeau din pahar în mine provocările
și din vintrele mele se nășteau copii încă mustind de sete
la fiecare 9 ore
desprinsă
retina amețea la viu tremura se închideau atingerea și gustul
cât să te vadă dincolo
de intimitatea nocturnă
primii pași au adus zgomot în urechile surde la primăvară
ca un ecou de armă într-o cușcă de sticlă



mi s-a părut că sună cineva la ușă