CONCLAV DE UNELTIRE.



Ai căutat răspunsuri la mii de întrebări
Rostite matematic și fără ezitări;
Într-o durere surdă, adesea inutilă
Ai repezit pumnalul, în liniștea ostilă;
Tot ce se poate pierde în cunoscutul singur
Și tot ce ne rămâne drept urmă după pas
Prea dornic de-nălțare la un păgân Ispas;
Lichidele nisipuri au curs prin sugrumări
Să mai măsoare cronic, un vag letopiseț
Ce dor te mai trezește dintr-un senin îngheț?
În tine mai vibrează un gong de catedrală
Cu nostalgii curente de vară infantilă
Ai tresărit de spaimă, ori te-ai topit de milă?
Legalizând incestul dintre bizar și fire
În rătăciri perpetui, îngemănezi cuvinte
Cât cântărește pizma și cât este iubire?
Mărit e infractorul care ucide clipa
Eliberând din stâncă mirifice sculpturi
Lumina e o rană, și ruptă-i e aripa
Mai este o speranță, dar dincolo de fire;
Conclav al falsității, cu iz de uneltire.


Gh. Luchian D’Aquila.