liniște pe stradă,
în casă doar tăcere,
afară doar zăpadă,
în suflet, doar durere.

o liniște deplină,
încât, aud cum ninge
și chiar de-i lună plină,
lumina mi se stinge.

fereastra e deschisă
și simt răcoarea iernii.
așa mi-e viața scrisă,
s-ascult tăcerea vremii.

vântul curge-n suspine,
zăpada cade toată,
dar sufletu-mi rămâne
greoi și de-astă dată.

ce liniște deplină,
ce dor nebun m-apasă,
și morții-i este milă
și nu-mi pășește-n casă.