Da, recunosc, am ucis.
Am ucis vise, si timp, si speranțe.
Cuvântul gândit nu l-am scris,
Culorile vii le-am ucis în nuanțe.

A mai ucis o iluzie.
Un mit despre o fată cu...minte.
(a nu se face confuzie,
între idei și cuvinte).

Căci eu am vrut să le dărui intregi,
Curate și fără de mască,
Iar tu te-ai simțit ca odrasla de regi,
Pupată pe nas de o broască.

Tot eu sunt de vină că nu înțelegi,
Un șir de cuvinte ce înseamnă iubire ?
Dacă atât de ușor le renegi,
Repetă, te rog, clasa- doua, "Citire" !

Mi-aș cere iertare, dar nu are rost,
Prea ultrasensibilă ești la cuvinte.
Poate, cândva, am să-ți spun (contra cost),
Ce vers e real și care te minte.

Cu bine deci, zână, eu nu te condamn,
Că ști să te faci adorată și plânsă,
Păstrează-ți cățeii și pune-le ham,
Și plimbă-i pe drumuri de margine, însă,

Eu nu mă mai tem de vicii, păcate,
De trăznet, furtună sau lupul cel rău;
Există ceva mai vampir decât toate:
Orgoliul tău!