În lumea în care zeii domnesc
Un gând îmi străbate în noapte:
„Unde oare au dispărut vrăjitoarele,
și demonii cei buni care purtau copiii
în lumi paralele…?”
și răspunsul întârzie să apară…
rară nălucă în noapte
strigări aruncate, deșarte…
„Să ne întoarcem la ținuturile dionisiace
și să fim din nou zei…
așa cum au fost ei!”
pentru a fi de acolo
cu trăirile de acolo …
mă voi transforma într-o zeiță aleasă
păr blond, lung și creț
rochie de mătase aleasă
lucrată de copiii Soarelui
aurie…da, cu puțin
albastru rupt din Cerul infinit
„nu o să se întâmple nimic dacă
voi lua și eu o bucățică din el!”
așa gândi atunci de demult
prințesa când a început totul…
dar, mie
pentru o lume de opal
de safir, și de lumi
regăsite în șanțurile
gândirii…
dar, ție
recunoscute cavaler
stingher…
rebel…
o lume uitată
un nod la cravată
mă-nchei la ilic
și ies
pe culoar
stupoare, rumoare
din mătase purpurie
totul se transformă
în costum banal
bluză și pantalon…
paltonul uitat în mașină…
o vină?
„- Hai , să-nvățăm să redevenim zei
din atei…!”