Ce era dacă toți oamenii cu limba cernită asupra
steluțe de miere, cristale zbrobite din geam toată iarna
- my middle gave to the poor, the call flipped red in their
mouth, in their thin sand sandy fingers across the bread
- ce era dacă lor sfârșitul le-ar fi aruncat ultimul colac
de salvare o tijă subțire de trestie?

Ce era dacă toți acești mascați cu limba despicată nu
răsăreau pe albii cai, pe șei lăcuite (?) religia lor să fie
uitarea sarmanilor, întoarcerea în praful podișurilor părăsite.
Nu le-ar fi umplut lor vântul pelerinele de ploaie, uitat
într-un doc de pâmânt, cu pielea aspră, fruntea lăsată
în piept (?) să se sfârșească. .
Am să mor în nodul ce-mi slăbește inima și-mi cheamă
la el puterile,când de ele se mai leagă o singură nară și
clema îngustă ce-mi apără umerii de părul castaniu,
de florile micuțe ce înfloresc în el pe partea cealaltă
a castanelor.

Aici îmi adâncesc gura, în norul vărsat de aceste copite
de fum- pe umbra uriașă ce-o aștern în spate și-o împart
cu lumea cernită asupra fardului cu valuri negre.
Sunt litera șase, piatra lepădată a mărilor, să pună pământul
în gropa ce-și face adâncă rădăcina- când toți zeii
or să aibă parte din ea și chemarea o să se șoptească
în talpa mamei

- the pain gave to the truth; i should live this tail hanging
my ears this aware ribbon striking my lips these cubs
of my voice passing each night in tear with silence.