Iubit de mesaline, absinturi și lues,
În sumbra-i evadare-n studioul din Arles,
De crunta-i pedepsie, răpus pe-un șevalet,
Cu magica-i visare punctează-n transcendent.

Prin noapte înstelată, pe drum cu chiparoși,
Þărani mâncând cartofi se-nchipuie-n galoși.
Grăbit pe pod, pe ploaie, s-agațe haina-n cui,
Spre cafenea de noapte aleargă moș Tanguy.

Livada înflorită, cu ramuri de migdal,
Atrage-nnebunite adieri de mistral.
Corbi deasupra ogorului holbează ochi încinși,
Semănatorul doarme în lanul de iriși.

Trezind natura moartă, bălaie flori de sori,
Ridică-n rang bălaiul, regină-ntre culori.
Urechi mumificate ascultând doar ce vor,
Companion în viață-i doar scaunul cel gol.