mai întâi aud tropăitul de cizme care-mi trepidează
prin vene ca unda unui cutremur, atunci știu că vii
să-ți faci loc în mine, un anotimp ce își depune zăbrelele

aș vrea să stăm închiși unul în altul până depășim limita normală
care demarcă cine sunt eu, cine ești tu
dincolo de geamandură e mult mai cald

nu știu la ce-ți folosesc, sunt doar un motiv arhitectural
din mine cresc zilnic liane
o rețea care te înconjoară într-un circuit sangvin

când sunt singură am o mie de îngeri
îmi pot face bagajul chiar acum

sau mai bine stau în fața casei tale până trece și viața asta