toamna ne dăduse întâlnire la încheietura unei frunze
i se vedeau sânii prin decolteul roșu și bogat
iar pântecul ei părea o colibă a unchiului tom

foarte încet am luat primul bețigaș din domino

pe atunci culegeam castane și ramuri uscate
pentru ora de pictură
din ele am făcut într-un luminiș
primul templu al furnicilor albastre
și conturul nesfârșit al palmei tale
pe coala de hârtie părea harta unui râu

am crezut că apa aceea mă duce acasă
dar în ultima clipă am sărit pe mal
nordul strigându-mi cu bule de aer a iglu
că tu nu ești acolo
apoi sudul și-a suflecat aurora boreală
agitând lăncile de floarea-soarelui

la rădăcina lor păianjenii țeseau o rochie albă
iar buzele îmi deveniseră o pasăre răstignită
în văzduhul de gratii veștejite

atunci am frânt ultimul reazem al adăpostului de frunze
și cerul s-a unduit o clipă la picioarele noastre