știi
sunt zile când
oasele
stau lipite pe carne ca un timbru pe plic
atunci nu este aer între zi și noapte
ai impresia că îți lipsește ceva ce este foarte aproape
atât de aproape încât îți intră în ochi

simțim în stomac un vârtej
ca într-o mașină de spălat
în jurul nostru oamenii au un ritm aiurea
îmi aduc aminte de mine când eram copil
și mă jucam cu niște omuleți
pe care îi plimbam pe sub scaun
zicând că este arc de triumf

soarele stă deasupra noastră
ca o pușcă cu lunetă
luminița roșie ne intră prin creștet
și ne ajunge în călcâie

când mă ții de mână
îmi imaginez că ții un balon
atunci eu te privesc de sus
tot mai de sus
din centrul universului
te privesc ca prin gaura cheii

la stop
tramvaiele ni se par lungi
de parcă ar uni capetele lumii
atunci ne strângem cumva în noi
pentru a putea țâșni apoi mai departe
ca o explozie