se înseninase între privirile tale
la granița nopții penumbra zilei
înălța caii de ciocolată din visul amorțit
între sâni alături de vise paralele
învelite cu inocență
speriată că nu vom mai ști drumul înapoi
ora 13 ne aștepta pe treptele iluziei
singuratatea se simțea trădată deși știa
nimic nu este imposibil mai presus de cuvinte
mascată cu abțibilduri și înțelesuri stufoase
învăț armonia lucrurilor matinale
încurcate inexplicabil la capătul de început
al prezentului liber de orice tentații
resemnate prea devreme în bătălia sorții