La marginea zilei



Cândva, demult
la marginea zilei
am întâlnit un orb
frumos și mândru
asemenea unei statui
zămislite de mâinile
Marelui Arhitect al Universului
- Sunt albe, nu-i așa?
- Nu m-am gândit niciodată!
- Sunt mult prea albe.
ÃŽntotdeauna florile albe
Iți deschid poarta noului drum
- Asemenea sufletului de mireasă neprihănită
pe care amândoi
am iubit-o
încă înainte de a ne naște…
Frumosul orb dispăru
în aburul dens
suflat de Miază Noapte
păstrându-și vocea de granit:
- Lacrimile tale sângerează?
Mi-am privit pentru o clipă
măinile
Aburul mi le-a acoprit
înroșindu-se
- Acum totul e mult prea roșu
- De ce plângi?
- De dor…
De durere…
De mult prea alb…
De mult prea roșu…
Amin!