zilele noastre frământate de dragoste
dând peste oameni peste pietre și întuneric
glasul nostru sfâșiat răgușit de atâta
vorbit în șoaptă pentru a nu tulbura
foșnetul hainelor
cel care va ține imobilă mai mult balanța aceasta
va muri primul
cel care va urmări lacrimile mai mult
va adormi sub pleoapele celuilalt
orbind ca niște mâini înmănușate
cu tremurul feței spre geam
urmărind pașii fluturilor pe trotuar
clătinându-se a dragoste

El vine aici și ascultă cum i se albește părul