Ura întregii lumi s-a revărsat asupra mea
Mă uit în sus în jos oriunde
Văd doar ură și iar ură
Ochii mei obosiți și uscați de lacrimile de foc
Au plătit cu ultimii bănuți rămași
Ca pleopele îngălbenite de la atâta machiaj
Să se mai ridice pentru ultima oară.
Aș vrea să văd din nou lumina
Care îmi oferea bucurie zilelor mele din tinerețe
Acum totul e un întuneric amenințător
Cu ochii deschiși nu mai văd nimic
Doar un întuneric înfumurat cu multă ură
Am rămas cu ce-am avut,ura
Nu vrea să mă părăsească și nici eu
Mi-e scârbă de viață
Îmi închid ochii și îmi văd trupul veștejit
Cum se îndepărteză de mine, sau eu de el
Îl las fără nici o răsuflare în acel loc pustiu
În acel pat îmbrăcat în dolui amar
Așteptând parcă demult această clipă
Și geamurile fumurii acum parcă se deschid
Văd o rază de lumină pală furișându-se în odaie
Vreau să o văd mai mult, să mă bucur de ea
Să o ating, să o îmbrățisez, dar nu pot
Sunt prea departe, nu mai am putere să mă întorc
În trupul cel abandonat parcă de secole putrede
Mă mai uit odată, pentru ultima oară
Observ ura fluturându-se tiptil pe geam
Probabil în căutarea altui trup păcătos.
Am rămas singură singură
Toate m-au părăsit
Până si vița asta afurisită împletită
cu multă ură adunată din fiecare păcătos.